Ai grijă de comorile tale! Sfaturi utile pentru a-ți curăța poșetele în mod corect

Un accesoriu deosebit de chic, ce-ți completează orice ținută, dar și unul util, deoarece îți depozitezi lucrurile de care ai nevoie în orice moment al zilei, geanta este o adevărată investiție. De aceea, e musai să înveți câteva trucuri utile de îngrijire a acesteia.

YV 8208 MANDARINO BABYLON & NAPPA 2

Ca să te bucuri cât mai mult de poșetele tale, pe care cu siguranță le îndrăgești enorm, este deosebt de important să-ți cureți comorile periodic, pentru a scăpa de praful și microbii care se depozitează în acestea.

Descoperă câteva trucuri de îngrijire a genților și pune-le în aplicare:

Cel mai important pas în ceea ce privește îngrijirea unei poșete este procesul de curățare. Astfel, atunci când îți achiziționezi o poșetă este important să citești etichetele, căci cu siguranță este specificată modalitatea de curățare.

Dacă unele pot fi spălate la mașină, altele necesită un procedeu amplu de curățare. Spre exemplu, dacă poșeta este din plastic ori imitație de piele, o poți șterge cu o cârpă umedă. Dacă este confecționată din piele întoarsă e musai să folosești o perie moale, ce va îndepărta petele și praful.

Gențile din piele naturală pot fi curățate la spălătorie, dar și cu ajutorul unor produse speciale, disponibile în magazinele de încălțăminte, care nu doar că vor curăța pielea, ci le vor proteja de acțiunea factorilor externi. Totuși, dacă vei opta pentru această metodă e musai să știi că nu trebuie să aplici soluția direct pe geantă, ci pe o cârpă. De asemenea, se recomandă testarea înainte de utilizare.

Un alt aspect deosebit de important de care ar trebui să ții cont este faptul că o poșetă trebuie să-ți păstreze forma inițială. De aceea, e musai să eviți să le îndoiești ori să le așezi una într-alta. Cea mai simplă metodă care te va ajuta să ai o poșetă minunată, este să folosești hârtii pe care să le pui în ele. De asemenea, ca să nu fie îmbâcsite de praf, ar fi bine să le păstrezi în fețe de pernă din bumbac sau să păstrezi săculeții de la achiziționare.

De asemenea, pentru a avea o poșetă curată tot timpul o poți șterge frecvent cu șervețele pentru copii fără alcool. Nu doar că te vor ajuta să scapi de petele nedorite în orice moment, însă sunt și foarte ușor de utilizat.

Facebooktwittergoogle_pluspinterest

Comments are closed

Copyright 2016 S.C YVY BAGS S.R.L I WEB DESIGN BY WEBHD